Tu faci știrile!|marți, mai 30, 2017

Cum credeți c-ar arăta statuile vivante ale marilor sportivi din istorie? 

În Anglia există o tradiție ca marii jucători ai cluburilor de fotbal să aibă statui la intrarea în stadioane: Henry și Bergkamp au în față la Emirates, George Best, Denis Law și Bobby Charlton sunt prezenți la intrarea pe Old Trafford. Sunt multe cluburi de fotbal (și nu numai) din lume care practică obiceiul ăsta.

Dacă facem un exercițiu de imaginație, ne putem gândi cum ar arăta marii sportivi din istorie dacă s-ar bucura de statui vivante. Imaginați-vă cum s-ar comporta statuia lui Maradona, a lui Michael Jordan, a regretatului Muhammad Ali sau, de ce nu, a Nadiei Comăneci. Cred c-ar fi o experiență foarte tare să existe un astfel de festival la un moment dat.

M-am dus cu gândul în direcția asta după ce am aflat de Festivalul Internațional al Statuilor Vivante, care va avea loc în perioada 16 – 20 iunie în București. Organizat de Teatrul Masca, festivalul se află deja la cea de-a șasea ediție, iar anul acesta statuile vor putea fi admirate în trei locații diferite: grădina Casei Filipescu Cesianu (pe Calea Victoriei), Parcul Crângași și Parcul Alexandru Ioan Cuza.

Festivalul din acest an marchează debutul unor serii de evenimente prin care Teatrul Masca sprijină proiectul București 2021, capitala europeană a culturii. Această ediție se arată a fi o puternică manifestare cu un impact imens. Bucureștiul se număra printre puținele capitale din lume în care statuia vivanta are un astfel de eveniment.

Festivalul va reuni peste 40 de statui vivante prezentate în premieră de Teatrul Masca și 20 de invitați străini din Olanda, Statele Unite, Israel, Macedonia, Germania, Marea Britanie, Portugalia și Rusia. Serile de festival vor fi încheiate prin spectacole ale Teatrului Masca realizate în tehnica statuii vivante – Zidul și Arca lui Lenin.

Intrarea publicului este libera, în timp ce detaliile și programul festivalului pot fi găsite pe site-ul www.masca.ro.

Bonus, dacă aveți un blog sau un cont de Instagram puteți veni la blogmeetul organizat pe 16 iunie de la ora 20 la Casa Filipescu Cesianu. Dacă urcați poze pe Instagram cu hashtagul #statuivivante puteți câștiga un premiu de 50 de euro, iar dacă participați la campania de pe Blogal Initiative vă mai așteaptă alte trei premii, tot de 50 de euro fiecare.

Adaugă un comentariu