Tu faci știrile!|joi, mai 25, 2017

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va găzdui întâlnirea România-Cehia 

Federaţia Română de Tenis va organiza întâlnirea de Fed Cup by BNP Paribas, România-Cehia, contând pentru Primul Tur din Grupa Mondială, din perioada 6-7 februarie 2016, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

George Cosac, președintele Federației Române de Tenis: ”Cel mai mare eveniment sportiv organizat de România anul viitor, întâlnirea de Fed Cup România – Cehia,  nu poate fi desfășurat decât în cea mai mare și mai modernă sală pe care o are țara noastră, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. În acest fel, ne ținem și promisiunea de a ajunge în cât mai multe orașe din România cu cele două echipa tricolore, Fed Cup și Cupa Davis, după Brașov, Sibiu, Galați și Constanța.

După șapte victorii consecutive, echipa României de Fed Cup ne-a adus după două decenii în Grupa Mondială, unde va întâlni, încă din primul tur, deținătoare a opt trofee de Fed Cup, ultimul câștigat anul trecut și posibil să și-l însușească și anul acesta – Cehia. Va fi un meci greu în care vor fi implicate cel puțin patru jucătoare din top 10 WTA. Însă, având experiența altor evenimente de acest fel, am convingerea că cei aproape 7.000 de spectatori, care vor fi în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, vor fi gata să susțină din tribune încă un succes al tricolorelor”.

Echipa României de Fed Cup s-a calificat după 22 de ani în Grupa Mondială, în urma victoriei obținute în Canada, în această primăvară, scor general 3-2.

România și Cehia (Cehoslovacia) s-au mai întâlnit o singură dată până acum, în 1980, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale, tricolorele (Virginia Ruzici, Florența Mihai și Lucia Romanov) pierzând partida cu scorul de 1-2.

Adaugă un comentariu