Tu faci știrile!|miercuri, iulie 18, 2018

Riders Club anunță primele evenimente din calendarul 2016 

După un an plin, în care membrii Riders Club au pedalat în 14 maratoane la șes, pe malul Dunării, al Mării Negre, au bătut potecile multor păduri păduri și au cutreierat văi și munți, a sosit timpul să își pună bicicletele la adăpost pentru a se bucura de sărbătorile iernii.

Primele competiții care își fac loc în calendarul Riders Club 2016 sunt cele deja cunoscute riderilor, atât din punctul de vedere al conceptului cât și al locației. În ceea ce privește data de desfășurare, pentru unele dintre acestea au fost făcute câteva modificări urmând ca, legat de traseele și experiențele noi pe care le-a pregătit echipa MPG, să fie oferite detalii la începutul anului viitor. Atunci se va anunța agenda Riders Club 2016 completată și cu alte maratoane, pe măsura confirmării lor. Sunt în evaluare destinații și concepte noi, diverse, care să ofere experiențe unice participanților.

Astfel, concursurile de ciclism din calendarul Riders Club 2016, deja consacrate, sunt următoarele:

  • 12 martie – Urban Trail XCC – București;
  • 16 aprilie – ZIUA B – pădurea Cernica, Ilfov;
  • 28 mai – La Broaște – Căldărușani, Ilfov;
  • 18 iunie – Topoloveni Summer Tour – Topoloveni, Argeș;
  • 2 iulie – Livada cu Cireși – Păulești, Prahova – se mută în perioada în care cireșele sunt coapte și numai bune de mâncat;
  • 16 iulie – Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului – Câmpulung, Argeș;
  • 6 august – Dumbrava cu Mărgăritar – Comana, Giurgiu;
  • 17 septembrie – Haiduci și Domnițe – Moara Vlăsiei, Ilfov – ia startul la începutul toamnei;
  • 29 octombrie – 4 Pedale – pădurea Băneasa, București – competiția pe echipe va fi organizată în a doua lună a toamnei.

Adaugă un comentariu