Tu faci știrile!|luni, mai 29, 2017

„Race for the cure”, cursa sănătății ajunge pentru a doua oară în România 

race for the cure

Cursa de renume mondial „Race for the cure” ajunge pentru a două oară în România pe 4 iunie, organizat de Fundația Renașterea. Evenimentul va începe la intrarea Charles de Gaulle din parcul Herăstrău.

La eveniment vor participa numeroase personalități, susținătoare ale activităților: membrele boardului Fundației Renașterea (Mihaela Geoană, Cristiana Copos, Veronica Savanciuc, Camelia Sucu, Andreea Mihai, Amalia Năstase, Monica Nistorescu), ambasadoarea Fundației, Andreea Esca dar și Monica Dascalu, Andreea Raicu, Ramona Bădescu, Violeta Beclea Szekely și mulți alții.

Evenimentul este structurat pe 3 categorii: o competiție de alergare de 5 km, o plimbare dedicată persoanelor de toate vârstele tot de 5 km (Fitness Walk) și o plimbare de 1 km denumită Fun Walk. Cele trei curse reprezintă o modalitate de conștientizare a importanței prevenției cancerului și de sărbătorire a învingătoarelor în lupta cu cancerul.

Donația recomandata pentru înscriere este de 50 lei pentru adulți, 20 de lei pentru copii intre 14-18 ani, iar copiii sub 14 ani pot participa gratuit.

În cadrul evenimentului se vor forma echipe, vor fi competiții între școli, ambasade și companii și se vor oferi premii pentru echipa cea mai numeroasă, cea mai eficientă în strângerea de fonduri și cea mai originală costumație.

Participanții vor primi tricoul oficial al cursei, vor avea acces la cele trei puncte de hidratare, vor participa la încălzirea în ritm de dans oferită de trainerii de la WorldClass, vor primi o medalie la trecerea liniei de sosire, precum și un bilet la tombolă cu premii. Pentru copii se vor organiza activități și jocuri interesante și distractive, iar finalul va fi marcat de un concert de excepție.

Fondurile strânse în cadrul acestui eveniment vor fi folosite pentru a acoperi costul de manopera pentru perucile din par natural ce vor fi oferite pacientelor oncologice, pentru susținere psihologică pentru paciente și pentru campanii de informare asupra importanței prevenției și a depistării precoce a cancerului de sân.

Imagine promovare Facebook-inscrieri

Adaugă un comentariu