Tu faci știrile!|luni, noiembrie 20, 2017

Preda Publishing lansează cartea „Regele lumii. Muhammad Ali și ascensiunea unui erou american” 

Pe 3 iunie 2016, Muhammad Ali, “cel mai bun, cel mai rapid, cel mai chipeș pugilist din câți au existat vreodată“ (Salman Rushdie), înceta din viață la vârsta de 74 de ani.

Cel care a încântat o lume întreagă cu măiestria, determinarea și talentul său incontestabil, dar mai ales cu refuzul de a se alinia vremurilor sacrificându-și astfel titlul și cariera, cel care a inspirat o generație întreagă să-i urmeze exemplul și să se opună unui război absurd, va rămâne întotdeauna alături de noi, poate și grație biografiei lui David Remnick, “o capodoperă a portretisticii și reportajului” (Salman Rushdie).

Pe 25 februarie 1964, la sfârșitul rundei a șasea, un Sonny Liston învins se retrăgea în colțul lui și rămânea acolo. Abandonase. Decenii mai târziu, Ali va urmări zâmbind filmarea în care dansa în ring și striga: Sunt regele lumii! Sunt regele lumii! În ziua următoare, Clay avea să anunțe nu doar că e noul campion mondial la categoria grea, ci și faptul că e membru al Nation of Islam. În câteva săptămâni avea să primească un nou nume și în câțiva ani, puștiul rapid și amuzant din Louisville avea să se transforme într-una dintre cele mai captivante şi puternice figuri ale Americii acelei perioade.

Dar care a fost drumul lui până să ajungă acolo? Ce obstacole i-au stat în cale? Aceasta este întrebarea la care răspunde cu măiestrie David Remnick, câștigător al Premiului Pulitzer. Lumea boxului, cu personajele ce făceau parte integrantă din ea în acea perioadă – luptători, manageri, jurnaliști, mafioți ce conduceau jocul ‒ este portretizată cu multă acuratețe, dar și cu o reală emoție și compasiune pentru gladiatorii nevoiți să lupte pentru o viață mai bună.

Floyd Patterson, Sonny Liston, Cus D’Amato, Frank Carbo, Jimmy Cannon, Malcom X sunt doar câteva dintre personajele care completează imaginea Americii anilor ’50-’60. Iar peste toți aceștia domnește fermecătorul rege: Muhammad Ali.

Muhammad AliAnii ’60 au fost plini de prostii. Drogurile au fost o prostie, hare-krishna o demenţă, iar Războiul din Vietnam cea mai mare absurditate dintre toate. Dar în această rătăcire omniprezentă a existat şi curaj, acel tip de curaj care a reuşit în cele din urmă să schimbe lumea: curajul feminist, curajul mișcărilor pentru drepturile civile, curajul lui Muhammad Ali. Așa că lecția pe care am învățat-o din anii ’60, asta dacă nu cumva eram prea drogați să mai învăţăm ceva, este aceea că poţi, prin acțiune directă, să întorci universul în favoarea ta, să remodelezi societatea, să îi oferi muzică mai bună, idealuri mai înalte și libertate. Iar Ali a avut un rol important în toate acestea.” Salman Rushdie

David Remnick a fost reporter pentru The Washington Post timp de zece ani, dintre care patru ani la Moscova. S-a alăturat echipei The New Yorker în 1992 şi din 1998 este redactorul-şef al revistei. Cartea sa Regele lumii, o biografie a lui Muhammad Ali, a fost aleasă de către revista Time drept Cartea anului 1998 (nonficţiune). Volumul Lenin’s Tomb: The Last Days of the Soviet Empire a primit Premiul Pulitzer pentru nonficțiune în 1994.

Salman Rushdie este autorul a optsprezece volume, printre care Copiii din miez de noapte, care a câştigat Premiul Booker în 1981, Booker of Bookers în 1993 şi Best of the Booker în 2008. În 2007 a primit titlul de cavaler pentru serviciile aduse literaturii. Este Fellow of Royal Society for Literature în Marea Britanie și Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres în Franța. Cel mai recent roman al său este Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi.

Preda Publishing este o editură unică pe piața românească, dedicată în întregime sportului și aventurii. Editura propune publicului cărți inspiraționale, cu şi despre sportivi celebri, exploratori sau oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare.

Adaugă un comentariu