Tu faci știrile!|luni, mai 29, 2017

Platinum București, cel mai mare turneu de tenis pentru amatori din țară începe pe 30 august 

Platinum Bucuresti

La sfârșitul verii pasionații de tenis din Capitală, dar și din alte orașe și chiar de peste granițe se pregătesc de cel mai mare turneu organizat până acum în România: Platinum București – Cupa Bucovina!

Evenimentul special din calendarul Tenis Partener, dedicat amatorilor și mult așteptat în lumea iubitorilor de sportul alb, va desfășura în perioada 30 august – 4 septembrie, la Academia de Tenis din Herăstrău.

În prima săptămână de înscrieri și-au anunțat prezența 240 de persoane, de la toate nivelurile de joc, începători sau veterani, însă numărul lor este așteptat să ajungă la 300. Ultima zi de înregistrare în acest turneu este duminică, 28 august, pe site-ul oficial al Tenis Partener, în pagina dedicată.

În cadrul turneului Platinum București – Cupa Bucovina vor fi probe destinate tuturor amatorilor, de la toate nivelurile de joc, de la 4 la 9, probe de simplu și dublu, tablouri exclusiv feminine, dar și sisteme diverse de joc astfel încât să le ofere tuturor o experiență cât mai plăcută și interesantă.

Atmosfera se anunță a fi una deosebit de frumoasă pentru toți cei pasionați de acest sport, iar în tribunele bucureștene sunt așteptați mulți susținători ai jucătorilor care vor contribui la reușita turneului. Vineri seară, pe 2 septembrie toată lumea se va relaxa la Players Party, pe terasa de la Academiei de Tenis din Herăstrău, având ocazia să socializeze, să discute tactici de joc sau ultimele meciuri de pe scena internațională.

Detalii complete despre calendarul Tenis Partener, coordonat de MPG, găsiți pe pagina oficială www.tenispartener.ro.

Adaugă un comentariu