Tu faci știrile!|marți, octombrie 17, 2017

Mega-Image oferă 50 de înscrieri gratuite la Bucharest International Half-Marathon 

Mega Image anunţă că a atins procentul maxim, de 100%, în utilizarea energiei care provine din surse regenerabile, în toate magazinele din București și Ilfov.

Astfel, totalul energiei consumate de magazinele Mega Image din București și Ilfov va fi acoperit de energie verde achiziționată de la Enel.

“În anul 2012, am făcut primul pas în utilizarea energiei verzi în magazinele noastre, Mega Image fiind în acel moment primul lanț de supermarket-uri din România care a investit în această direcție. În prezent, am reușit să ne atingem obiectivul de a crește la maxim procentul de energie verde utilizat, iar acest rezultat demonstrează angajamentul companiei noastre de a investi permanent în dezvoltarea sustenabilă, în special în direcția protecției mediului. Suntem parte din comunitatea în care ne desfășurăm activitatea și vom continua să investim în acțiuni care contribuie la menținerea unui aer mai curat și un mediu mai puțin poluat,” a declarat Xavier Piesvaux, director general Mega Image România.

Implicarea companiei în acțiuni de responsabilitate socială va fi susținută în luna mai și prin  parteneriatul cu Bucharest International Half-Marathon, http://www.bucuresti21km.ro/ , care va avea loc în zilele de 17 și 18 mai, în Piața Constituției. Astfel, în cadrul parteneriatului, Mega Image va oferi fructe proaspete tuturor alergătorilor, un total estimat de 3 tone, care vor asigura energia atât de necesară rezistenței fizice pentru parcurgerea curselor.

În calitate de partener al evenimentului Bucharest International Half-Marathon, Mega Image oferă tuturor pasionaților de sport posibilitatea de a participa la un concurs dedicat prin care pot câștiga una dintre cele 50 de înscrieri gratuite la cursa populară din cadrul competiției, cu o distanță de 2.9 km. Concursul se va desfășura online în perioada 01 – 11 mai 2014 printr-o aplicație specială care va fi activă pe pagina de Facebook Mega Image. Câștigătorii vor primi gratuit din partea Mega Image și tricoul de participare la competiție.

Semi Maraton

Adaugă un comentariu