Tu faci știrile!|miercuri, septembrie 20, 2017

Maratonul celor 24 ore de înot are loc la Brașov în weekend-ul 9-10 mai 

În zilele de 9-10 mai, începând cu ora 13:00, Bazinul Olimpic Braşov va găzdui cea de-a 21-a ediţie a Maratonului celor 24 ore de înot, competiţie organizată de Asociaţia Outdoor School Braşov prin Ionuț Horia, cu sprijinul Direcţiei Tineret şi Sport din Primăria Braşov, competiţie care are loc anual, încă din anul 1993.

Competiţia este înscrisă în calendarul Federaţiei Române Sportul Pentru Toţi şi este o competiţie sportivă de masă. Poate participa orice persoană care ştie să înoate, neexistând restricţii de vârstă sau sex.

Foşti şi actuali sportivi precum Anca Pătrășcoiu vor face parte din cele 20 echipe şi, ca de obicei, participanţii vor înota câte 30 de minute la fiecare 6 ore, timp de 24 de ore, iar câştigătoare va fi echipa care va parcurge cel mai mare număr de bazine în cele două zile.

Echipa Acțiuni Împreună a Asociaţiei “TOTUL PENTRU TINE” va participa la maraton cu 12 concurenţi şi 2 rezerve (dintre care 7 persoane cu dizabilităţi utilizatoare de scaun rulant). Acţiunea este parte a iniţiativei unor sportivi cu dizabilităţi ce doresc să promoveze sportul ca mijloc de reintegrare socială, ca un argument în plus pentru egalitatea de şanse şi ca modalitate de promovare a abilităţilor persoanelor cu dizabilităţi. Membrii echipei vor participa după aceleaşi reguli ca şi ceilalți participanți. Dintre membrii echipei îi menționăm pe:

Dani Oțil, participă în competițiile de enduro, joacă fotbal, înoată, face kitesurfing, merge cu bicicleta, se antrenează zilnic cel puțin două ore și e cunoscut pentru viața activă pe care o are.

Andrei Samoil, este arhitect, instructor de Aikido, aventurier și călător pasionat. În 2012, a fondat Academia 1.61 (www.academia161.ro), proiect de dezvoltare personală prin programe de aventură. El susține că oamenii au un potențial fantastic pe care nici nu îl bănuiesc. De aceea îi încurajează să se lăse trași afară din sfera lor de confort în programele pe care le organizează.

Lucian Negoiță, un om căruia viața i-a dat lămâi și care a reușit să facă limonadă. Lucian este psihoterapeut principal, formator și supervizor al Asociației de Hipnoterapie și Psihoterapie cognitiv-comportamentală, formări complementare în terapii scurte centrate pe resurse și soluții, terapie strategică, hipnoza ericksoniană.

Pentru mai multe informații vă invităm să accesați site-ul http://www.maratonuldeinot.ro/.

p15

Adaugă un comentariu