Tu faci știrile!|duminică, iunie 25, 2017

Lynn Howells, după înfrângerea României în fața naționalei din Tonga: „Exact de un astfel de meci aveam nevoie!” 

Naționala de rugby a României a fost învinsă sâmbătă seară, pe Stadionul Național “Arcul de Triumf” de Tonga, cu scorul de 21-16 (10-6). Meciul a fost unul test, de pregătire pentru Cupa Mondială din Anglia, competiție la care vor participa ambele echipe. Aceasta a fost de altfel și ultima partidă a Stejarilor înaintea debutului la competiția din Anglia.

Exact de un astfel de meci aveam nevoie, greu, fizic, ca să știm exact unde ne aflăm. Înfrângerea a venit pe lipsa de disciplină și multe tușe pierdute. Bineînțeles că niciodată nu sunt încântat atunci când pierdem, însă pot spune că sunt încântat de cum au jucat. Dacă eliminăm greșelile care s-au făcut, per total a fost un joc bun. Mi-aș fi dorit să câștigăm, dar este important că mai avem aproape trei săptămâni până la meciul cu Franța și putem să mai reparăm din greșelile de azi”, a declarat Lynn Howells, antrenorul României.

Ne așteptam la un meci greu, fizic, jucătorii lor sunt masivi, stau bine în teren. Noi am intrat mai greu în meci, am făcut multe greșeli în tușă și am fost indisciplinați. O înfrângere e întotdeauna grea, cred că este important să învățăm din greșelile făcute astăzi și să le remediem până la primul meci de la Cupa Mondiala”, a spus mijlocașul la grămadă Florin Surugiu.

Este o înfrângere care a venit și pe multe greșeli ale noastre. Am avut și momente bune când am stat în terenul lor, însă marginile pierdute și greșelile și-au spus cuvântul. Vreau să le mulțumesc colegilor mei că au făcut un meci bun, că au fost alături de mine în teren. Am crezut că putem marca și am luptat până la final pentru asta, iar eseul reușit cred că ne va da puterea de a merge înainte, cu speranțe la Cupa Mondială”, a adăugat căpitanul Mihai Macovei.

Naționala României a avut parte și de o dublă premieră în meciul cu Tonga. Paula Kinikinilau, sportiv de origine tongană și Johannes Van Heerden, originar din Africa de Sud, au debutat pentru Stejari.

Meciul a avut și un scop caritabil, încasările rezultate din vânzarea biletelor urmând a fi donate lui Sione Vaiomounga, jucător de origine tongană, legitimat la campioana CSM Știința Baia Mare, care suferă de insuficiență renală. Acesta a venit din Maramureș pentru a vedea meciul dintre cele două țări.

Lovitura de începere a meciului a fost dată de „Regele” Gheorghe Hagi, invitatul special al serii, care a și cântat Imul de Stat alături de Stejari.

Adaugă un comentariu