Tu faci știrile!|miercuri, septembrie 20, 2017

Înotătorii români vor să construiască un spital. Poți participa și tu. 

ultraswim challenge

Ultra Swim Challenge se numeşte şi este organizat la Snagov de către echipa Smartatletic, cu scopul de a ajuta Fundaţia Hospice Casa Speranţei să construiască un spital în Bucureşti.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 2 februarie 2013, la Complexul Sportiv din Izvorani, Snagov, iar limita de locuri este de 60 de persoane (individual + ştafetă).

La ora 10:00 se vor preda căştile de înot şi se va semna formularul pe propria răspundere, iar la ora 11:00 fix vor începe turele de bazin.

Dacă vrei să participi la cursa individuală, poţi înota între 1500m şi 20000m, iar dacă alegi ştafeta, trebuie să ştii că aceasta poate fi compusă din minim 3 şi maxim 5 persoane, care în total trebuie să parcurgă 5000m. Un înotător de la ştafetă poate intra de mai multe ori în apă. Condiţia e ca întotdeauna să fie în bazin un membru al echipei care să înoate întru atingerea celor 5000m.

Taxa de înscriere este de 60 de lei / persoană, bani cu care se vor achita cheltuielile organizatorice. În rest, trebuie să ştiţi că veţi contribui la construirea spitalului cu fiecare bazin pe care îl înotaţi.

Înscrierile se fac aici, iar toate informaţiile despre eveniment pot fi găsite aici.

P.S.: Dacă aveţi timp, vă recomand să citiţi Povestea unei donaţii, care are legătură directă cu UltraSwim Challenge.

Adaugă un comentariu