Tu faci știrile!|joi, ianuarie 18, 2018

„Gabriela Szabo RUNFEST”, o competiție de alergare destinată tuturor pasionaților de sport 

Gabriela Szabo RUNFEST 3

Bistrițenii sunt invitați să facă sport la tradiționalul concurs de alergare anual care va purta numele de „Gabriela Szabo RUNFEST”. Evenimentul a ajuns la ediția a X-a și îi invită la start pe toți iubitorii de mișcare, fie copii sau adulți, să se bucure de o competiție in aer liber, mai ales că participarea este gratuită.

Gabriela Szabo RUNFEST” va avea loc pe 9 mai 2015, în orașul Bistrița, iar desfășurarea de forțe se va petrece chiar în fața sediului Primăriei, în centrul orașului. Evenimentul este organizat de Primăria Bistrița, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, având ca parteneri tehnici Fundația PROAM Events și MPG, agenție de marketing sportiv specializată în crearea și implementarea de evenimente sportive pentru amatori, în colaborare cu Asociația Județeană de Atletism Bistrița-Năsăud.

Îi invit pe toți bistrițenii, dar și pe cei din împrejurimi să participe la acest eveniment, care a reușit să reziste 10 ani, în pofida tuturor dificultătților. Mă bucur că am reușit să facem față acestor provocări și să continuăm să transmitem mesajul nostru. Sportul este și trebuie să fie un element fundamental în jurul căruia se încheagă o comunitate. Acest lucru începe să fie conștientizat peste tot în lume. Dovada cea mai bună a acestui lucru este declararea datei de 14 aprilie ca Zi Internațională a Sportului. Rolul nostru, în calitate de sportivi și de formatori de opinie, este de a determina opinia publică să înțeleagă importanța sportului ca stil de viață. Continuitatea acestui eveniment ne demonstrează angajamentul comunității din Bistrița față de promovarea unui mod de viață care să aibă sportul ca element central”, a declarat Gabriela Szabo, ministrul Tineretului și Sportului.

Iubitorii de mișcare au la dispoziție 6 curse de alergare structurate pe categorii de vârstă, gen și abilități. Traseul este construit într-o buclă de 2 kilometri, ce va fi parcursă o data sau de mai multe ori, în funcție de cursa aleasă. Astfel, pasionații de sport cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani vor alerga pe bucla de 2 kilometri o singură dată, iar cei care depășesc acest prag, însa nu au împlinit 18 ani, vor parcurge aceasta distanță de două ori. Pentru participanții cu poftă de alergare, care au peste 18 ani, sunt disponibile două variante: 4 kilometri – 2 ture și 8 kilometri – 4 ture.

Înregistrarea concurenților în concursul „Gabriela Szabo RUNFEST” se face exclusiv online pe pagina oficiala a RUNFEST: www.runfest.ro și se va realiza pe principiul „primul venit, primul servit”, numărul de participanți fiind limitat la 1.200 de locuri. Înscrierile sunt deschise pana în data de 6 mai 2015.

Toți participanții vor beneficia de un pachet de eveniment în care vor găsi numărul și cipul de concurs, precum și tricoul ediției a X-a a competiției. La finalul cursei, fiecare concurent va primi o medalie de finisher, care atestă faptul că a participat și a încheiat cu bine concursul. Premiile vor răsplăti din plin eforturile celor mai rapizi alergători. Astfel, cei care vor urca pe podiumul de la Bistrița se vor bucura de premii în bani, cupe, medalii și diplome.

Adaugă un comentariu