Tu faci știrile!|miercuri, septembrie 20, 2017

FRT organizează un program de consiliere a părinților ai căror copii practică jocul de tenis 

Federația Română de Tenis organizează sâmbătă, 3 octombrie 2015, între orele 10 și 14, la Centrul Național de Tenis, o conferință adresată părinților tinerilor jucători de tenis.

Conferința se adresează părinților jucătorilor începători, dar și a celor până în 12 ani, și are ca obiective:
• favorizarea înțelegerii particularităților jocului de tenis de către părinți
• formarea unei atitudini pozitive a părinților față de copii jucători de tenis.

Părinții care doresc să contribuie mai mult la progresul sportivilor, favorizând  bucuria și fericirea acestora pe terenul de tenis, sunt așteptați la această conferință, unde vor fi abordate următoarele teme:
• particularități ale solicitărilor fizice, motrice și psihice ale copiilor practicanți de tenis, cu vârsta între 6 și 12 ani
• cum să fii un bun părinte pentru viitorul campion de tenis
• cum dezvoltăm încrederea în sine a copiilor
• adult sau copil?; cum gestionăm emoțiile în timpul primelor competiții de tenis
• rolul părinților în dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor practicanți ai jocului de tenis
• abordarea interioară a copilului la vârsta de 6 până la 10 ani.

Printre lectorii care vor participa la conferința se număra: Monica Stănescu (Prof. Univ. Dr. la Catedra de Discipline Psihopedagogice și Didactici de Specialitate a UNEFS), Alex Moșoi (post doctorat – psihologie sportivă, Universitatea Transilvania Brașov), Mirela Horumba (psiholog cu expertiză în educație parentală și dezvoltare personală), Dumitru Bucur (psiholog sportiv).

Părinții și antrenorii se pot înscrie la adresa de e-mail atecsor@frt.ro până la data de 20 septembrie. Taxa de participare va fi de 50 lei. Doar antrenorii cu taxa de antrenor achitată pe anul în curs vor avea gratuitate.

Adaugă un comentariu