Tu faci știrile!|luni, aprilie 24, 2017

Fotbal. LA MULTI ANI, JIUL PETROSANI! 

Jiul Petrosani este clubul de fotbal din Petrosani, care activeaza in Liga 4-a Hunedoara. A fost infiintat in 1919, cu numele de Clubul Atletic al Minelor din Petrosani.

In Valea Jiului, fotbalul a patruns in primii ani ai secolului XX, fotbalul fiind totusi privit cu neincredere si ostilitate de catre mineri, pentru ca cei care il practicau proveneau din alte bresle. In anul 1919 in lunile de vara, fotbalul se juca la Petrosani pe actualul loc din zona minei Dalja. Fotbalul este adunat intr-o forma oficiala de catre Ion Winklehner, director general al minelor „Societatii Petrosani”, sub numele de Clubul Atletic al Minelor Petrosani (CAMP).

Cea mai importanta realizare din palmaresul clubului este castigarea Cupei Romaniei in sezonul 1973 – 1974 avandu-l ca antrenor pe cel care a fost capitanul echipei la promovarea din 1966, Traian Ivanescu. Acesta impreuna cu echipa Gabriel Ion – Ion Nitu, Gogu Tonca, Andrei Stocker, Adrian Dodu – Alexandru Nagy, Petre Libardi – Arpad Szucs, Gheorghe Multescu, Adalbert Rozsnyai, Mihai Stoichita a reusit pe 23 iunie 1974 (dupa ce ratase o finala in 1972) sa invinga cu 4-2 pe „Poli” Timisoara in finala Cupei Romaniei si sa aduca pentru prima data trofeul in Valea Jiului. Jiul Petrosani a jucat in continuare in Divizia A, schimband generatii dupa generatii, cu un varf in sezonul 1976-1977, cand antrenorul Gheorghe Ene a reusit un loc 5, cu o echipa in care au stralucit Iosif Cavai, Dragu Badin, Mihai Ciupitu, Augustin „Coco” Deleanu, Traian Stoica, Ionel Augustin, Gheorghe Multescu,Florea Dumitrache! Dupa varful din 1976-1977 au urmat ani buni pentru Jiul Petrosani, greutatile aparand, paradoxal, dupa ce noul stadion din Lunca Jiului a fost dat in functiune in 1982 (cel vechi construit in 1922, a ars in 1975).

Acum, la cei 96 de ani de fotbal, urez din toata inima acestui club de suflet al Vaii Jiului, la multi ani cu multe goluri date!

About the author: InfoPetrila

Radar sportiv hunedorean realizat cu sprijinul redactorilor de sport din presa scrisa a judetului Hunedoara. Webmaster – www.infopetrila.ro , site-ul comunității din orașul Petrila, Hunedoara. © Petrila, Daniel Petru Bolog.

Adaugă un comentariu