Tu faci știrile!|sâmbătă, noiembrie 18, 2017

Discovery Channel prezintă o nouă serie de inginerie extremă: „Pasionat de motoare” 

Jimmy de Ville, mare iubitor al genului turbo, caută unele dintre cele mai reprezentative și mai greu de găsit motoare din lume. Indiferent că este vorba despre un camion, un automobil, un avion, o ambarcațiune, un tren sau o motocicletă, Jimmy cutreieră toată planeta în căutarea acestor motoare-simbol, pentru a afla cum au revoluționat tehnologia și cum au schimbat istoria lumii. În plus, ca să demonstreze de ce sunt cu adevărat în stare aceste piese vechi, le montează pe tot felul de mașinării noi, extreme, construite chiar de el.

Pasionat de motoare, noua emisiune Discovery Channel, va avea premiera sâmbătă, 5 decembrie, de la ora 20:00.

Inginer, pilot de curse, aventurier și soldat, Jimmy meșterește la motoare de când se știe. Ahtiat după viteză și foarte curios de felul lui, el va prezenta publicului cele mai revoluționare motoare, montate pe platforme noi, care le pot demonstra performanțele reale.

Jimmy vânează astfel de motoare legendare prin toată lumea, aventurându-se prin fabrici abandonate, aerodromuri părăsite și depozite de fiare vechi, de unde va scoate la lumină această prețioasă moștenire tehnologică și industrială. Cu ajutorul experților locali, el va modifica fiecare motor și îl va readuce la viață, dându-i un nou aspect și un nou scop prin vehiculele pe care le construiește cu mâna lui.

Iată câteva dintre numeroasele transformări din acest sezon:

  • Un motor de VW Broscuță, cu răcire cu aer, e folosit pentru construcția unei ambarcațiuni cu care Jimmy va înfrunta curenții Cascadei Iguassu, inclusă în Patrimoniul Universal UNESCO.
  • Un motor de FSO Syrena din era comunistă e readus la viață și montat pe un snowmobile extrem, care va înfrunta gerul cumplit din Munții Gubalowka, în zona poloneză a lanțului muntos Tatra.
  • Două motoare Royal Enfield de 500cc pun în mișcare o mașinuță cu motor dublu, care ia cu asalt dunele de nisip și arșița extremă din deșertul Thar.
  • Un motor turbojet de Rolls Royce Viper e adaptat pentru o ambarcațiune cu două locuri care va traversa celebrul Loch Ness din Scoția.
  • Un motor de Volvo 850 T5R e folosit pentru o mașinuță de Formula Off pentru a face față fără probleme stâncilor abrupte din Peninsula Scandinavă.
  • Un motor de KTM 125 SX va sfida gravitația, montat pe o motocicletă specială cu trei roți, care va încerca să zboare pe deasupra Munților Dachstein din Austria.

Adaugă un comentariu