Tu faci știrile!|miercuri, septembrie 20, 2017

Cum stau românii la capitolul „sport” în timpul verii? 

Vara este anotimpul perfect pentru a face mişcare, mai ales în aer liber. Şi ce pretext mai bun de relaxare am putea avea decât o alergare ușoară dar revigorantă în aerul proaspăt al dimineții, chiar înainte de a merge la serviciu sau un joc de tenis la final de săptămână? Bineînţeles, pentru cei care vor cu adevărat să se răcorească de soarele toropitor și de arșița verii, ce poate fi mai plăcut decât să înoți câteva lungimi de bazin sau măcar câteva zeci de metri în marea primitoare?

Editura Preda Publishing susține practicarea sportului la nivel individual, atât ca mijloc perfect de relaxare cât și pentru menținerea sau îmbunătățirea condiției fizice și a sănătății sau, de ce nu, chiar în pregătirea pentru performanță.

Cele mai îndrăgite sporturi în rândul românilor sunt: înotul, voleiul, mersul cu bicicleta, jogging-ul și tenisul. Bineînțeles, pe cât de mult ne place să dăm o tură de alergare sau de bicicletă dimineața pe răcoare, înainte de serviciu (așa cum relevă aceleași studii când vine vorba de perioada din zi preferată de români pentru a face sport), la fel de mult ne dăm în vânt și după o partidă incitantă de volei sau tenis la final de săptămână, sau o răcorire în piscină unde putem înota în voie pe asemenea vreme toridă.

Totuși, deși în teorie românii preferă aceste sporturi practicate la nivel individual, nu același lucru îl putem spune, din păcate, când vine vorba de practică. Astfel, doar 9% dintre români practică tenisul de câmp, în timp ce doar 2% dintre români preferă voleiul şi înotul. Situația nu e mai “fericită” nici în rândul copiilor, numai 15% dintre aceștia fiind înotători pasionați și nu mai mult de 5% preferând sporturile cu mingea precum tenisul de câmp sau voleiul.

În ceea ce privește locațiile în care cei mai mulți români preferă să-și consume energia fizică în timpul verii, majoritatea preferă sportul pe terenuri special amenajate, fiind pasionați de sporturile de echipă (29%), fiind urmați de cei care pot practica sporturile preferate pe orice spațiu public le este la îndemână, cu precădere în parcuri (21%). Există totuși împătimiți ai body-building-ului care nu s-ar despărți de sala de fitness pentru nimic altceva (11%), dar și dintre cei mai timizi care preferă activitățile fizice doar în comfortul propriei case (17%).

Vara este anotimpul distracției și al relaxării, în care toți am prefera să uităm de corvoada muncii de peste an și să avem parte de o binemeritată vacanță în care să desfășurăm doar activități care ne plac. Totuși, oricât de mult ne-ar influența căldura toropitoare și timpul care pare să ia o binemeritastă pauză, nu trebuie să uităm de beneficiile mișcării și activităților fizice asupra corpului nostru și mai ales de hidratare, care este un must în aceste zile toride?

Preda Publishing a realizat un infografic în care a adunat toate aceste date.

Infografic Preda Publishing-Sporturile practicate de romani in timpul verii-page-001

Adaugă un comentariu