Tu faci știrile!|sâmbătă, noiembrie 18, 2017

ASR Principele Nicolae al României și turul ciclist „Cărțile Copilăriei pe bicicletă” ajung în București 

Joi, 30 aprilie, turul ciclist caritabil “Cărțile copilăriei pe bicicletă”, organizat în beneficiul Asociației Curtea Veche cu participarea Alteței Sale Regale Principelui Nicolae al României și a campionului național la ciclism Alex Ciocan, ajunge în Bucureşti. Campania inedită de strângere de fonduri are drept scop realizarea de donații de carte în medii defavorizate prin programul național de lectură “Cărțile copilăriei”.

Toți cei care doresc să susțină cauza Asociației Curtea Veche sunt invitați să se alăture plutonului de cicliști fie la sosirea, fie la plecarea acestuia din orașele de pe traseu. Astfel, pentru Bucureşti, cicliștii pot să conducă plutonul de la intrarea dinspre Otopeni (în dreptul Academiei de Poliţie „Alexandru I. Cuza”, staţia de autobuz, ora 17.30) până la punctul de întâmpinare din Parcul Herăstrău (intrarea din Piaţa Charles de Gaulle, parcare I’Vello, ora 18.00).

În cadrul acestui eveniment vor lua cuvântul Paul Nicolae Petrovan (prefectul Capitalei), Iren Arsene (preşedinte Asociaţia Curtea Veche) şi Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României, moment urmat de fotografii, interviuri şi declaraţii de presă.

Evenimentul este un proiect unic în România, traversând, din Sighetu Marmației până în Constanța, 1.000 de kilometri și 10 orașe importante în doar 9 zile, în perioada 23 aprilie – 3 mai, pentru promovarea lecturii și a unui stil de viață sănătos la nivel național.

Până la această dată, turul ciclist caritabil “Cărţile Copilăriei pe bicicletă” a ajuns în şase oraşe (Sighetu Marmaţiei, Dej, Cluj Napoca, Alba Iulia, Sibiu şi Braşov) unde s-a bucurat de o primire călduroasă  din partea comunităţilor locale şi a cicliştilor care s-au alăturat cauzei. Pe traseu au avut loc și două donații de carte, către copiii din Sibiu şi Sighetu Marmaţiei, unde Asociaţia Curtea Veche a donat peste 1.000 de volume din colecţia “Cărţile Copilăriei”.

Este important să se știe că oricine poate schimba ceva la nivel individual sau la nivelul comunității locale. Această acțiune a noastră este doar un punct de plecare și un mod de a măsura cât de interesate sunt comunitățile să aibă grijă de educația copiilor. Cu doar 10 lei, un copil poate fi integrat în acest program de lectură. Poate că vom găsi suficient de mulți oameni care înțeleg importanța calității educației pentru ca anumite zone din țară să se dezvolte mai bine.” declară Iren Arsene, președinte Asociația Curtea Veche.

De asemenea, campionul național Alex Ciocan a acordat un interviu pentru Sport Local pe care îl puteți citi aici.

Afis-tur-ciclist-Asociatia-Curtea-Veche

Adaugă un comentariu