Tu faci știrile!|luni, aprilie 24, 2017

Aproape 10.000 de lei strânși la „Semimaraton Sibiu 2016” pentru juniorii BC CSU Sibiu 

Peste 70 de alergători, 130 de susținători și 9.468 de lei strânși pentru juniorii BC CSU Sibiu. Așa se poate sintetiza în cifre, prima participare a celor care iubesc baschetul la Semimaratonul Sibiu 2016, evenimentul sportiv organizat la finanul lunii mai, de Fundația Comunitară Sibiu. Banii au fost strânși din donații și contribuția alergătorilor, în contul proiectului ”Împreună sprijinim performanța tinerei generații de baschetbaliști”, vor fi folosiți pentru susținerea financiară a echipelor de juniori antrenate de Alexandru Rubint și Alexandru Kovacs, în sezonul competițional care va urma.

Fundația Comunitară Sibiu a încheiat campania de strângere de fonduri din susținerile alergătorilor la Semimaratonul 2016, iar astăzi a fost semnat contractul de finanțare în valoare de 9.468 de lei.
”Este prima dată când participăm cu un proiect propriu la Semimaraton Sibiu 2016 și ne-am dorit să strângem fonduri pentru grupele de copii și juniori ale BC CSU Sibiu. Ne bucurăm că am făcut parte din acest eveniment din viața sportivă și socială a Sibiului și că am reușit să atragem aceste fonduri care vor fi direcționate exclusiv susținerii echipelor antrenate de Alexandru Kovacs și Alexandru Rubint”, a declarat directorul CSU Sibiu, Horațiu Floca.

Prin proiectul ”Împreună sprijinim performanța tinerei generații de baschetbaliști” dorim să sprijinim activitatea de pregătire a celor aproximativ 60 de tineri baschetbaliști legitimați la BC CSU Sibiu iar aceste fonduri să acopere o parte din cheltuielile prilejuite de închirierea sălilor pentru antrenamente, echipamente și materiale sportive.

Sâmbătă, 28 mai 2016, peste 70 de persoane, între care și copii, susținuți cu donații de 131 de persoane, au alergat pentru susținerea celor care reprezintă viitorul baschetului sibian. Mulțumim Fundației Comunitare, dar și tuturor alergătorilor, susținătorilor, precum și companiei Takata care a susținut o parte dintre alergătorii proiectului nostru.

Proiectul ”Împreună sprijinim performanța tinerei generații de baschetbaliști este finanțat prin fondurile strânse de alergători și susținători prin Semimaraton Sibiu 2016. Semimaraton Sibiu este un eveniment sportiv de strângere de fonduri al comunității sibiene, organizat de Fundația Comunitară Sibiu.

About the author: istvan_bertalan

CEO & FOUNDER MEDIAŞ NEWS

Adaugă un comentariu