Tu faci știrile!|vineri, decembrie 15, 2017

Anna Anderson este prima femeie pe podiumul Turneului Internațional de Bowling din România 

A șasea ediție a Turneului Internaţional de Bowling în sistem open din România IDM Bucharest International Bowling Open (IBIBO) 2015 s-a încheiat cu o premieră pentru competiție. Jucătoarea de 19 ani din Suedia, Anna Anderson, a câștigat locul al 3-lea în finală și a reușit cea mai bună performanță înregistrată vreodată de o femeie în cadrul IBIBO.

Anna Anderson l-a învins în prima rundă din finală pe câștigătorul ultimelor două ediții ale IBIBO, Bjorn Rudshagen, campion european și multiplu campion național al Norvegiei.

Competiția de la București s-a încheiat cu victoria lui Martin Paulsson, din Suedia. Acesta a obținut un premiu în valoare de 3.500 de euro, cu un punctaj de 255 de puncte acumulate în finală, dintr-un total posibil de 300 de puncte. Locul secund, cu un premiu în valoare de 2.500 de euro, a fost adjudecat de către Thomas Larsen, din Danemarca, reușind 237 de puncte în ultimul act al finalei. Thomas Larsen, jucător de top, pe locul 24 la nivel european în acest moment, participant în premieră la competiției, a fost principalul favorit al turneului.

„Am avut anul acesta cea mai dificilă ediție a Turneului Internațional de Bowling IBIBO. Pe lângă numărul record de jucători înscriși, peste 150 din 16 țări, pentru prima oară în România, am avut o ungere foarte dificilă a pistelor, cu un pattern de tip sport. Anna Anderson, câștigătoarea locului al treilea și cea mai bună jucătoare din acest turneu, a avut un parcurs excelent și urcând pe podium a stabilit o premieră la IBIBO 2015. Așa cum anticipam încă de la debutul competiției, IBIBO 2015 a fost cea mai bună competiție din Europa de Est.”, declară Dragoş Tigoianu, managerul echipei de organizare a IBIBO 2015.

În topul celor mai buni opt jucători de bowling de la IBIBO 2015 s-au clasat trei români, pe pozițiile a șasea, a șaptea și a opta, astfel: Lucian Paraschiv, Romeo Gagenoiu, Victor Dumitrașcu. Romeo Gagenoiu, ocupantul locului al șaptelea și membru al echipei naționale de bowling, este românul cu cea mai constantă prezență în finalele IBIBO de până acum. El este multiplu campion național, la individual și pe echipe.

A șasea ediție a singurului turneu internaţional de bowling în sistem open din România s-a desfășurat în perioda 04-11 octombrie la IDM Club sub egida World Bowling şi European Tenpin Bowling Federation (ETBF), cu un număr record de 150 de jucători înscriși, din 16 țări. În cadrul celui mai important turneu din Europa de Est, au participat aproximativ 70 de români. Anul acesta, IBIBO a fost dotat cu premii în valoare totală de peste 25.000 de euro.

Mai multe informații despre turneul IDM Bucharest International Bowling Open gasi pe pagina oficială a competiției:http://idmclub.ro/ibibo/

Adaugă un comentariu