Tu faci știrile!|miercuri, septembrie 20, 2017

900 de alergători s-au bucurat de mișcare în natură la Runfest Fox Trail Half Marathon 

FOX TRAIL Half Marathon

Peste 1.200 de oameni, concurenți și susținători, au profitat din plin de ultima duminică de vară luând parte la Bucharest Fox Trail Half Marathon, competiție marca Runfest desfășurată în pădurea Băneasa. Pasiunea pentru mișcare în natură a fost cu siguranță demonstrată la cote înalte pe 28 august, pentru că ne-am bucurat să vedem sute de zâmbete largi, atât la start cât și după linia de finish.

Aproape 900 de alergători s-au aliniat la start la crosul Runfest – Bucharest Fox Trail Half Marathon, iar ziua a fost plină de energie, sport, dar și de surprize și multă distracție. Atât copiii, cât și juniorii și adulții au avut trasee special create pentru abilitățile lor pe potecile răcoroase ale pădurii Băneasa, în total având loc 32 de curse de alergare, pe distanțe de la 2,5 până la 21 de kilometri.

MPG, coordonatorul Runfest încurajează mișcarea de la vârste fragede, în special cea făcută în natură, astfel că cei mici, cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, au avut ocazia să participe gratuit la cros. Printre concurenții prezenți la eveniment s-au numărat și membri ai mai multor cluburi sportive din țară, care se antrenează pentru competițiile naționale și internaționale, dar și persoane pasionate de alergare din Anglia, Serbia, Italia și Belgia.

Cei mai rapizi alergători au fost răsplătiți cu premii generoase, în toal 96 de concurenți ocupând podiumurile crosului Runfest – Bucharest Fox Trail Half Marathon. Rezultatele concursului se pot accesa online pe pagina evenimentului de pe www.runfest.ro sau direct prin click aici.

Cursele de alergare pentru cei mici din cadrul Runfest – Bucharest Fox Trail Half Marathon au fost dedicate promovării Zilei Mondiale a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, din 17 septembrie. La start, părinții sau rudele au avut ocazia să îi însoțească pe copii, alergând în urma lor pe traseu, pentru a veni în sprijinul campaniei “Donează o șansă la viață!”. Eforturile acestei campanii sunt susținute și de campioana olimpică și mondială Gabriela Szabo, în calitate de ambasador, care a transmis un mesaj tuturor sportivilor amatori despre importanța de a-i ajuta pe cei aflați în momente critice de sănătate și de a deveni donatori de celule stem hematopoietice.

Adaugă un comentariu